DNA: Europarlamentarul Rebega, urmărit penal în dosarul mitei de la Ministerul Agriculturii – a primit 23.000 de lei

DNA: Europarlamentarul Rebega, urmărit penal în dosarul mitei de la Ministerul Agriculturii - a primit 23.000 de lei
Publicat: 08/01/2015, 20:44

Direcția Națională Anticorupție (DNA) precizează că Rebega este urmărit penal pentru: folosire a influenței ori a autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial; instigare la spălare de bani; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la uz de fals.

Potrivit anchetatorilor, în decembrie 2014, în contextul organizării unor evenimente agricole, Rebega a primit de la administratorul unei firme, printr-un intermediar, 23.000 lei, „folosindu-se de influența pe care și-a manifestat-o ca vicepreședinte al unui partid politic (PC), responsabil de Departamentul de Agricultură și Dezvoltare Rurala, influență percepută ca fiind reală asupra unui funcționar din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”.

„Pentru a ascunde adevărata natură a dispoziției și circulației banilor, suspectul Rebega Constantin Laurențiu, prin același intermediar, l-a determinat pe administratorul firmei respective să plăsmuiască și ulterior să folosească un contract fictiv de prestări servicii către firma organizatoare a evenimentelor”, mai precizează DNA.

Europarlamentarului i-au fost aduse la cunoștință, joi seară, calitatea în dosar și acuzațiile.

Constantin Rebega, ales europarlamentar pe listele PC, este membru al comisiilor de agricultură și dezvoltare rurală, respectiv pescuit, din Parlamentul European.

Surse judiciare au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că acesta s-a numărat printre cei trei destinatari ai mitei de 40.000 de euro din contracte fictive la organizarea târgului Indagra. Ceilalți doi sunt, conform acelorași surse, fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii Nagy Peter Tamas și secretarul general al instituției, Virgil Găman.

În acest dosar, procurorii DNA au făcut, joi, percheziții la Ministerul Agriculturii și la mai multe firme și persoane, fostul secretar de stat Nagy Peter Tamas și secretarul general Virgil Găman fiind duși pentru audieri la sediul central al DNA.

Mita ar fi fost mascată prin contracte fictive de cel mult 15.000 de euro fiecare, pentru servicii precum producția de spoturi publicitare sau produse de protocol, conform unor documente ale anchetatorilor.

Târgul Indagra a fost organizat la Romexpo în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2014, cu Romexpo SA în calitatea de prestator și Ministerul Agriculturii, beneficiar.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor obținute de MEDIAFAX, pentru acest eveniment, Romexpo și Ministerul Agriculturii au încheiat un contract a cărui valoarea inițială a fost de 334.000 de euro fără TVA, echivalentul a 1.829.180 lei cu TVA inclusă, respectiv 414.160 de euro.

Procurorii anticorupție susțin, după cum se precizează în aceleași documente, că Nagy și Găman s-au implicat în organizarea evenimentului și au forțat reprezentanți ai Romexpo pentru a implica firme agreate de ei. „Adică serviciile necesare ce urmau a fi efectuate de Romexpo să fie prestate de anumite firme agreate de ei, (…) așa încât din suma totală de 334.000 euro, 40.000 euro să fie plătiți din banii din contract virați de Ministerul Agriculturii la Romexpo către anumite firme desemnate de ei și să fie găsită deci modalitatea pentru încheierea unor contracte dintre Romexpo și societățile comerciale agreate de cei doi, așa încât să existe aparența între contract și obiectul de activitate al firmelor respective, însă, în realitate, acele firme să nu fie nevoite să presteze efectiv acea activitate și, practic, acele firme dădeau cei 40.000 de euro celor doi”, se mai arată în documentele citate.

Anchetatorii care instrumentează dosarul mai spun că suma de 40.000 de euro trebuia să fie fragmentată, sub forma mai multor contracte cu mai multe firme, cel puțin trei, pentru ca fiecare plată să nu depășească 15.000 euro.

În acest mod, se mai precizează în documentele DNA, au fost găsite două firme: una care să încheie un contract de 11.000 euro plus TVA având ca obiect producția de spoturi publicitare, iar cealaltă, pentru un contract de 9.000 de euro plus TVA pentru produse de protocol.

Anchetatorii mai susțin că facturile, contractele și actele erau false, fiind întocmite doar pentru a masca mita. În realitate, firmele nu prestau activități și nu obțineau banii, iar Romexpo nu beneficia de servicii de la acele firme, ci trebuia să asigure evenimentul conform contractului cu Ministerul Agriculturii, dar nu pentru întreaga din sumă din contract, ci minus aproximativ 10% (40.000 de euro), cât ar fi fost mita.

Referitor la dosar, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că el nu a fost chemat la DNA și că, de fapt, nu a fost citat niciodată la acest parchet.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...